marți, 1 martie 2011

1 martie

Azi e 1 martie; desi afara e frig si ninge, ne-am pregatit cum se cuvine pentru aceasta zi, cu flori si martisoare. Pe Denis l-am imbracat frumos, cu camasuta (pe care i-am cusut un fir de martisor) si pantaloni de raiat maro. Era tare mandru si se lauda la gradinita cu vestimentatia lui.
Desi ieri asistenta a zis ca e iritat in gat si ar fi bine sa stea acasa, azi, cand Denis i-a dat un martisor si i-a spus "sa aveti o primavara frumoasa!", nici nu l-a mai studiat cu mare atentie in gat. Apoi am urcat sus la clasa si i-a oferit si doamnei Coca, una din ingrijitoare, flori si martisor, cu aceeasi urare; am rugat-o sa-l ajute cand vine doamna educatoare sa-i ofere florile si martisorul cumparate pentru ea.
Iubesc tare mult gradinita asta si in special sunt incantata de grupa la care a nimerit, de doamnele educatoare, care sunt dedicate si devotate, educate si distinse. Apreciez tare mult ca nu tipa la copii, nu-i pedepsesc si maxima pedeapsa aplicata e bulina neagra sau izolarea de grup (adica nu-i scoate din clasa, ci-i trimite langa paturi, avand posibilitatea sa participe la lectie, sa raspunda daca vor, dar nu mai stau cu copiii). Si apreciaez asta cu atata mai mult cu cat vad la tv, citesc si aud atatea cazuri de educatoare dure, inumane, care traumatizeaza copiii.
Zilele trecute au facut felicitari cu diverse materiale naturale sau nu, pe care le-au expus la intrarea in clasa si care puteau fi cumparate de parinti sau oricine altcineva cu cat vroia fiecare. Cu banii stransi (care am inteles ca sunt vreo 300 lei) or sa cumpere jucarii copiilor in clasa, pentru jocurile de rol (un set de bucatarie si unul de mester) care sunt mai mari si mai scumpe. Am cumparat si eu doua felicitari (am dat 15 lei) si am apreciat tare mult munca si ideea lor. De la anul vor face felicitarile impreuna cu copiii.


iata-l si pe printisor cu martisor:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu